Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, și-a arătat nemulțumirea față de rezultatele de la selecția pentru posturile din Directoratul Complexului Energetic Oltenia. Doar trei persoane au fost selectate de firma de recrutare pentru posturile respective, chiar dacă au fost disponibile cinci posturi și aproximativ 30 de persoane s-au prezentat la interviul preliminar desfășurat la Târgu Jiu. Popescu spune că procesul de selecție a avut un rezultat halucinant și, chiar dacă nu vrea să conteste activitatea profesională a celor care au fost declarați admiși, acesta nu înțelege cum restul candidaților nu au îndeplinit condițiile să fie selectați și ei pentru lista scurtă.
„Avem o selecție, din punctul meu de vedere, halucinantă! Din 30 de persoane, această firmă, a selectat doar trei persoane. Nu cred că ceilalți nu îndeplineau condițiile. Care a fost concursul, ce i-au întrebat să-i ducă la ideea că doar ce trei sunt calificați. Nu le contest activitatea profesională celor trei care au fost selectați, dar cred că din restul mai puteau să fie și alții. Cred că subiectul cu amendarea Consiliului Județean a acoperit acest subiect. Am înțeles că s-au făcut contestații de către oamenii care au participat la această selecție. Sunt anumite probleme care au fost ridicate de aceste persoane”, a anunțat președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.